Ajutați dezvoltarea site -ului, împărtășind articolul cu prietenii!
La începutul anilor '90, Tom DeLonge a apărut beat la unul dintre jocurile sale de baschet din liceu la Poway High, în afara San Diego.
A fost expulzat și obligat să urmeze o altă școală unde a jucat Bătălia Bandelor.
La eveniment, l-a cunoscut pe Scott Raynor. Când cei doi s-au întâlnit cu Mark Hoppus la scurt timp după aceea, au format o formație numită Blink și și-au sigilat soarta.
Legenda spune că colegii de trupă au venit cu „Blink-182” pentru că Al Pacino spune un anumit cuvânt din patru litere de 182 ori în filmul Scarface, dar în realitate, provine dintr-o dispută legală. Când s-au format, o trupă irlandeză cânta și ea sub numele Blink, așa că și-au schimbat numele pentru a nu fi dați în judecată.
Trio-ul a început să arunce muzică punk în tot sudul Californiei. Au jucat sute de concerte, au înregistrat câteva hit-uri și au început să dezvolte o serie de spectacole. După ce grupul l-a înlocuit pe Raynor cu Travis Barker în ’98, trupa a luat zborul.
Eliberarea Clismei statului în ’99 le-a consolidat soarta. Albumul conținea, printre alte piese, „Toate lucrurile mici”, iar sunetul pe care l-au obținut ar defini muzica punk și primii ani ai întregii generații milenare.
În general, oamenii își fac tatuaje Blink-182 dintr-un singur motiv: sunt complet rad. Muzica lor a încapsulat un moment în cultura tinerilor americani și când suntem bătrâni și slabi și ne înfundăm în pungi de plastic, vom cânta în continuare „Spune că nu este așa, nu mă voi duce, sting luminile, mă duc acasă”.
