Ajutați dezvoltarea site -ului, împărtășind articolul cu prietenii!
„Te-ai uitat la măreția goală unde nu mai este nimic altceva de privit?” întreabă Robert Service: „… Ați măturat valea vizionată cu șuvoiul verde străbătându-l, ați căutat în Vastness ceva ce ați pierdut?
Ți-ai strâns sufletul la tăcere? Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, du-te și fă-o; Ascultați provocarea, învățați lecția, plătiți costul. ”
Poezia din care sunt luate aceste rânduri se numește „Chemarea sălbaticului”. Dacă vă gândiți la un tatuaj de cort, presupunem că ați auzit-o. Când acești patru pereți și acoperiș întunecat, umed și murdar se apropie de tine, iar pavajul gri cedează oțelului și sticlei gri, te-ai prins de febră și singurul leac este sălbaticul.
Toți oamenii în aer liber știu că întinderile pădurii, oceanului, deșertului, câmpiei sau cerului slăbesc un șurub din capul nostru, care tinde să vânt din ce în ce mai strâns. Lovirea urmelor prăfuite ne amintește de locul nostru în acest univers, de nesemnificativitatea noastră și, totuși, de puterea noastră de a îndura și de a supraviețui.
Iar când pleci de acasă și îți faci acele moi de pin ale pământului, vei avea nevoie, fără îndoială, de un cort în jurul tău pentru a preveni umezeala și frigul. Afară pe traseu, cortul tău este cel mai bun prieten al tău. În cazuri extreme, ar putea însemna diferența dintre viață și moarte. Fă-ți un tatuaj de cort și, ori de câte ori sunetul sălbaticului devine slab, îl vei purta tot cu tine. Mereu.
